Prefectura Sibiu anunță când trebuie Iohannis să demisioneze de la Primărie

Prefectura Sibiu anunță când trebuie Iohannis să demisioneze de la Primărie
Publicat: 26/11/2014, 15:32
Actualizat: 26/11/2014, 16:41

Reprezentanții Prefecturii Sibiu au precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, va deveni oficial președinte al României după depunerea jurământului, în 22 decembrie.

În acel moment, Iohannis se va afla în stare de incompatibilitate.

„Alesul local, în speță primarul municipiului Sibiu, intră în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 84 alin. 1 din Constituția României, republicată: «în timpul mandatului, președintele României nu poate îndeplini nicio altă funcție publică sau privată» și art. 87 alin. 1 lit. k) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției – «funcția de primar este incompatibilă cu orice altă funcție publică»”, au precizat reprezentanții Prefecturii Sibiu.

Potrivit acestora, „renunțarea la funcția ce atrage starea de incompatibilitate se poate face fie înainte de numirea în funcție, fie în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcția care atrage starea de incompatibilitate”.

„Sunt 15 zile de la depunerea jurământului, moment în care începe mandatul președintelui. Validarea nu a avut legătură cu persoana președintelui, ci cu scrutinul. A fost validarea alegerilor, nu a președintelui”, a explicat Claudia Stanciu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

De asemenea, reprezentanții Prefecturii Sibiu precizează că, dacă primarul Klaus Iohannis nu demisionează în termenul legal, „se va trece la aplicarea prevederilor art. 15 alin. 2 lit. b, coroborate cu prevederile art. 91 alin. 4-6 din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: încetarea de drept a calității de primar, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, pe motiv de incompatibilitate”.

Dacă decide să demisioneze din funcția de primar și să nu aștepte încetarea de drept a mandatului, Iohannis trebuie să anunțe în scris Consiliul Local Sibiu și Prefectura Sibiu.

„Într-un astfel de caz, potrivit legii, la prima ședință a Consiliului Local, președintele de ședință ia act de această situație, care se consemnează în procesul-verbal”, mai precizează reprezentanții Prefecturii Sibiu.

La rândul său, prefectul județului ia act de demisia primarului, iar ordinul prefectului, împreună cu un extras din procesul-verbal al ședinței, se înaintează Ministerului Afacerilor Interne, care va propune Guvernului stabilirea datei desfășurării alegerilor pentru un nou primar.

Alegerile trebuie să aibă loc „în termen de maximum 90 de zile” din momentul în care postul de primar este declarat oficial vacant.

Reprezentanții Prefecturii Sibiu menționează că, până prezent, Klaus Iohannis nu a informat instituția cu privire la demisia din funcția de primar al municipiului Sibiu.

Curtea Constituțională a anunțat, vineri, în ședință solemnă, validarea alegerii lui Klaus Iohannis în funcția de președinte, actul de validare a rezultatului alegerilor fiindu-i înmânat președintelui ales.

Klaus Iohannis este primar al Sibiului din anul 2000.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
De ce niciun trecător nu a intervenit pentru a-l salva pe bărbatul ucis în Crângași!...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Interzis pentru românii care au mașini. Amendă de 1.000 de lei. Decizie direct de la...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Prețurile la biletele de avion ajung la cote maxime
×